Motto
„Copiii au o mie de
feluri de a se juca, gândi sau vorbi … O mie de feluri de a asculta, de a se
minuna, de a iubi, de a se bucura, de a cânta şi de a înţelege. O mie de lumi
de descoperit, o mie de lumi de inventat, o mie de lumi de visat”
(Loris Malaguzzi)
Proiectul se adresează elevilor din clasele I-IV şi cadrelor didactice din judeţele: Bacău, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vrancea, Brăila, Tulcea, Galaţi, Timiş şi Prahova, care au realizat un acord de colaborare între instituţii.
Importanţa utilizării noilor tehnologii pentru educaţie este larg recunoscută. În ultimul timp s-au înregistrat progrese semnificative în dotarea şcolilor cu tehnologie informatică, racordarea la internet, dezvoltarea de soft educaţional, elaborarea de materiale suport şi furnizarea de activităţi de formare pentru cadre didactice.
Competenţele TIC pot fi dezvoltate prin activităţi specifice cu suportul noilor tehnologii, realizate în cadrul lecţiilor, în cadrul activităţilor extraşcolare. Proiectul vine si în sprijinul cadrelor didactice privind modernizarea stilului de muncă, activităţii didactice la clasă, autoperfecţionare, creşterea competitivităţii, dar şi, în sprijinul părinţilor elevilor care cred că a folosi calculatorul şi internetul dăunează.
Scopul proiectului
Încurajarea şcolarilor în activităţi TIC ce presupun creativitate, libertate de exprimare, realizarea de compoziţii plastice şi literare care să răspundă dorinţelor lor.
Activităţile se vor desfăşura numai în laboratorul de informatică sau AeL din fiecare şcoală astfel:
- desen (în programul Paint) – Carnavalul anotimpurilor – noiembrie şi decembrie 2012
- scriere creativă (în programul Word) – Sunt mândru de şcoala mea! – ianuarie şi februarie 2013
NOTĂ
Desenele în Paint şi compunerile/poeziile realizate de elevi în
programul Word vor fi publicate pe
blogul proiectului: http://prietenivirtualionesti.blogspot.ro şi vor fi votate de elevi, părinţi, vizitatori blog.
- prezentare PowerPoint: „Dor de rădăcini” – martie, aprilie, mai 2013
NOTĂ
Pentru
tema „Dor de rădăcini” recomandăm serbare de Crăciun şi 8 Martie. Fotografiile
din timpul serbărilor vor fi folosite în realizarea prezentării PowerPoint.
Dacă elevii au contribuit la realizarea unui muzeu în şcoală, se vor face
fotografii cu exponatele respective. Prezentarea trebuie să conţină obligatoriu
text, numele elevilor care au lucrat, şcoala de provenienţă.
- evaluarea şi premierea lucrărilor realizate – iunie 2013
În
funcţie de toate notele acordate se vor acorda premiile I, II, III elevilor
participanţi.
- Activitate finală: Excursie Lacul Roşu – luna iunie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu